Finala Robowl a fost una spectaculoasă așa cum toți pasionații de fotbal american se așteptau. La meci a fost prezentă și galeria echipei de handbal reșițeană care au avut grijă ca atmosfera să fie una incendiară. Echipa reșițeană de fotbal american a fost la un pas de victorie.
Acesta a fost primul ROBOWL jucat de Reșița Locomotives.
Reșița Locomotives a disputat în weekend meciul din finala Robowl contra echipei Bucharest Rebels. Nu a reușit să o învingă însă este vicecampioană în campionatul național de fotbal american.
Suporterii echipei Reșița Locomotives au fost în extaz.
A fost o premieră pentru Reșița Locomotives faptul că a ajuns în finala Robowl.
Echipa reșițeană de fotbal american a jucat finala la București, pe stadionul de Rugby Metrorex, contra celor de la Bucharest Rebels.
„Suntem bucuroși că am reușit să ducem un meci greu, intens, care s-a jucat până în ultima secundă cu Bucharest Rebels, în care am condus cea mai mare parte în a doua jumătate.
Mulțumim susținătorilor inimoși din tribunele stadionului bucureștean, celor care ne-au urmărit cu sufletul la gură de acasă, am fost la un pas de victorie, promitem să aducem cupa la Reșița într-o zi. Mulțumim sponsorilor și nu în ultimul rând colegilor noștri de la Timișoara ’89ers – ați fost la înălțime, băieți!
este mesajul transmis pe pagina de social media de reprezentanții Reșița Locomotives.
Fondatorul echipei Reșița Locomotives spune că echipa a avut o evoluție foarte bună, s-a jucat intens, echipa a fost extrem de energică și motivată. Raul Siladi a mai spus că arbitrajul nu a fost unul chiar așa de corect.