De multe ori, consumatorii europeni și-au pus întrebări de genul: Cum îmi recuperez banii în cazul în care compania aeriană germană anulează zborul? Ce se întâmplă dacă mi se refuză accesul la un concert în Praga? Sau în cazul în care casa de vacanță din Italia costă mai mult decât s-a convenit inițial?
În toate aceste cazuri, Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) poate găsi o soluție.
„Anul trecut, Rețeaua a ajutat consumatorii din Europa să recupereze aproape 10 milioane de euro.
Zboruri anulate și multe altele: Aproape 118.000 de solicitări ale consumatorilor
Dana trebuia să zboare de la București la New York. Din cauza unei întârzieri a primului zbor, ea a pierdut zborul de legătură la Paris. Deși a primit o redirecționare, a ajuns la destinație cu patru ore întârziere.
În conformitate cu regulamentul privind drepturile pasagerilor aerieni, Dana ar putea primi o compensație de 600 de euro. Problema este că linia aeriană refuză să plătească și nu răspunde la e-mailurile Danei.
Cazuri ca acesta fac parte din activitatea zilnică a ECC-Net. În 2022, Rețeaua a răspuns la aproximativ 118.000 de solicitări ale consumatorilor. Printre acestea s-au numărat întrebări despre: întârzieri ale zborurilor, case de vacanță la prețuri mai mari decât cele contractate, bilete false la concerte, trenuri anulate și multe altele.
Obiectivul specialiștilor ECC-Net din 29 de țări ale UE este întotdeauna acela de a găsi o soluție extrajudiciară în favoarea reclamantului.
Rețeaua, finanțată de Comisia Europeană și de statele membre, a recuperat, anul trecut, aproape 10 milioane de euro. Beneficiul economic real este, însă, mult mai mare. În majoritatea cazurilor, Rețeaua ECC-Net a reușit, astfel, să îi scutească pe consumatori și de la plata altor sume de bani: potențiale cheltuieli judiciare, evitarea unor plăți suplimentare pentru servicii nesolicitate.
Generator de inițiative: Echitate digitală și multe altele
ECC-Net este o sursă obișnuită de informații pentru parlamentarii europeni, alte organizații de consumatori și presă. Rețeaua compară legislația din întreaga Europa și evidențiază cele mai bune practici și provocări în domeniul protecției consumatorilor.
De exemplu, ECC-Net a publicat un punct de vedere privind echitatea digitală, ca o contribuție la un EU Fitness Check pe aceeași temă. Documentul, disponibil la adresa www.eccnet.eu, examinează în mod critic fenomene precum interfețele înșelătoare, reînnoirea automată a contractelor și achizițiile în cadrul aplicațiilor.
Am o problemă în calitate de consumator: cui mă pot adresa pentru ajutor?
În fiecare țară din UE, precum și în Islanda și Norvegia, există un Centru European al Consumatorilor. Împreună, acestea formează Rețeaua ECC-Net. Rețeaua informează consumatorii din Europa cu privire la drepturile lor și oferă ajutor gratuit în cazul problemelor transfrontaliere.
Irina Chirițoiu, Director ECC Romania: “Rolul principal al ECC Romania este acela de a ajuta consumatorii să își cunoască și să își exercite drepturile în cazul achizițiilor transfrontaliere pe piața unică. Oferim informații, consultanță, asistență și sprijin pentru consumatorii care au probleme legate de achizițiile transfrontaliere, atunci când atât consumatorul, cât și comerciantul sunt stabiliți în țări diferite din UE, Islanda și Norvegia. Locuiți în România și aveți o problemă cu un comerciant din altă țară a UE? Contactați Centrul European al Consumatorilor din România, ușor și gratuit, prin intermediul formularului online de pe site – https://eccromania.ro/formular-sesizare/.”