Spike a lansat videoclipul piesei „Rockstar”, hitul artistului din această primăvară, care i-a făcut pe mulţi fani să se întrebe ce cântă rapperul la refren. Clipul îl prezintă pe artist în ipostaza geniului neînţeles, singuratic, înconjurat de iluzii. Urmăreşte noul videoclip în articol.
Spike a lansat piesa „Rockstar” în aprilie, iar melodia a strâns peste 1.1 milioane de vizualizări pe YouTube. Pe final de lună mai artistul venea la Virgin Radio şi clarifica pentru fani şi ascultători versurile piesei. Refrenul suna astfel: „Genul rock, starea mea e mult mai bună”, dar unii îl auzeau „Ce noroc, starea mea e mult mai bună”. Artistul care a cucerit piaţa muzicală de la noi, radio-urile şi TV-ul cu piesa „Manele” virează un pic înspre rock cu acest track.
Melodia începe cu acorduri leneşe de chitară şi pe parcurs ne propune un beat jucăuş, pe un pop-hip-hop alternativ, cu o percuţie apăsată. Videoclipul prezintă artistul însingurat, între coloane greceşti, într-o cuşcă fără pereţi, sau în mijlocul unui vârtej de drifturi cu o maşină nervoasă. E interesantă asocierea starului rock cu femeia fatală, care dansează lasciv dar lasă rece protagonistul care pare prins în altă lume, în alte mreje. Videoclipul este regizat de către Bogdan Daragiu, care s-a ocupat şi de producţie.
Piesa lui Spike a fost atât de apreciată încât a primit şi o versiune rock, cântată alături de The Sonic Taste şi DJ Undoo. Puţini artişti au reuşit să scoată două hituri atât de mari în intervalul unui singur an, cum a reuşit Spike cu „Salcâmii” şi „Manele”. Muzicianul a mai avut colaborări de succes în ultimii ani cu Achi pe „Vara” şi cu Anda Dimitriu pe „O parte din mine”.