Prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare s-a încheiat, iar în Caraş-Severin au fost depuse peste 1.300 de cereri pentru înscrierea în învătământul primar.
Menționăm că, în clasa pregătitoare au fost înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august, inclusiv.
Lista candidaților înmatriculați și situația numărului de locuri rămase libere, după prima etapă de înscrieri, vor fi afișate în data 27 mai, în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar, iar a doua etapă de înscrieri va începe pe data de 30 mai.
Reamintim că, în Caraș-Severin, cifra de școlarizare propusă pentru clasa pregătitoare este de aproape 120 de clase cu peste 2.000 de locuri.
Învățământul primar este prima etapă din învățământul obligatoriu și are ca obiectiv principal crearea de oportunități egale pentru toți copiii, pentru a realiza o dezvoltare cognitivă, emoțională și psihomotorie echilibrată și adaptată nevoilor individuale.
Învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I – IV, clasa pregătitoare fiind prima clasă din învățământul primar.
Pentru copil, clasa pregătitoare este o perioadă de acomodare cu viața școlii, care să-i permită o bună adaptare la programul, colectivitatea și cerințele specifice acestui mediu diversificat în planul dezvoltării socio-emoționale, intelectuale și fizice.
Din punct de vedere socio-emoțional, clasa pregătitoare sprijină copilul să capete încredere în forţele proprii, să-și sporească stima de sine, iniţiativa şi dorinţa de reuşită.
În clasa pregătitoare sunt înscriși copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârşitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.