S-a lansat pe piața muzicală din România în 2004, cu piesa ”Eu beu”, iar 15 ani mai târziu Pavel Stratan ne dezvăluie care e motivul: ”Pentru sănătate”

Așa cum ne-a obișnuit, Pavel Stratan prezintă ironic întâmplările românilor și lansează ”Pentru sănătate”. Single-ul a fost compus de artist, iar videoclipul a fost regizat de Iura Luncașu.

”Pentru clip am filmat timp de două zile în Spania, iar în fiecare loc stăteam câte două ore și ne rugam de soare să-și arate căldura. Locurile erau atât de frumoase și părea că oriunde priveai cu ochii, aveai ce filma.

Și pentru că locurile erau descoperite în urmă cu doi ani de regizorul Iura Luncașu, cu ajutorul prietenelor care locuiesc acolo (Dani, Pia și Feli – cărora le mulțumim din suflet), lucrurile s-au mișcat foarte repede până la un moment dat când am ajuns pe plajă, iar regizorul a dat cu mâna prin aer să-mi arate locul unde trebuie să ajungem mergând pe jos.

”Și pentru că intri la șef în birou cu planurile tale și ieși cu ale șefului, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple”
Eu, cel care am prăvălia la parterul blocului unde tot cu mașina merg, mi-a fost greu să cred că o să se întâmple asta. Am început să-mi fac calcule unde ajung mai repede: la Chișinău cu avionul, ori pe jos până unde ne-a arătat regizorul să mergem. Și pentru că intri la șef în birou cu planurile tale și ieși cu ale șefului, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple până la urmă.

Am prins în aceeași zi și vântul, marea, soarele, deșertul, norii de aur, muntele și neegalabilul apus de soare, iar toate împreună au făcut să iasă ceea ce o să vedeți în videoclip”, spune Pavel Stratan.

Piesa ”Pentru sănătate” se regăsește pe cel mai recent album al lui Pavel, ”Totu-i despre viață”, disponbil pe platformele digitale de specialitate.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *