După ce o parte din acoperișul Spitalului din Marila s-a prăbușit în această dimineață, bolnavii sunt mutați la Spitalul Orășenesc Oravița, pe fosta secție COVID, a precizat directorul Spitalului, Mircea Popescu. În acest moment pe secția de la Marila erau internați 60 de bolnavi. Primarul din Oravița, Dumitru Ursu a cerut de urgență convocarea Comitetului pentru Situații de Urgență. „Avem probleme la Marila, trebuie urgent mutați bolnavii pentru că se surpă o parte din acoperiș! S-a întrunit de urgență Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă pentru că trebuie mutaţi bolnavii şi personalul. Am anunţat şi Direcţia de Sănătate Publică.” A precizat primarul Oraviței, Dumitru Ursu. La rândul său, directorul Spitalului, Mircea Popescu a precizat că „Pe fosta secţie COVID nu avem niciun bolnav, acolo îi internăm pe cei bolnavi de TBC, dar avem spaţiu gol şi pentru cronici. Sunt izolaţi de restul internaţilor, nu este nimeni în pericol!“
Prin apelul unic de urgență, 112 au fost solicitați să intervină pompierii de la ISU „Semenic“ pentru a degaja elementele de zidărie căzute de la acoperișul Spitalului Marila. La fața locului acționează Secția de Pompieri Oravița cu 1 ASAS, 1 APIC Duster, 1 SMURD cu 10 servanți!
Prăbușirea acoperișului Sanatoriului de la Marila este o consecință clară a anilor de nepăsare și cu siguranță și a cutremurelor din ultima perioadă. Reamintim că în urmă cu un an și jumătate, după mai multe insistențe ale primarului din Oravița, Dumitru Ursu, aleșii locali au reușit să se întrunească într-o ședință a consiliului local și să aprobe trecerea Sanatoriului Marila în subordinea CNI. Am solicitat un punct de vedere al Companiei Naționale de Investiții și așteptăm un răspuns oficial. Pe surse am aflat însă că în acest moment CNI are contractată proiectarea și studiul de fezabilitate cu o firmă din Iași.