Polițiștii din Caraș-Severin au desfășurat activități de prevenire a criminalității în cadrul evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalității”, eveniment derulat anual, la nivelul Poliției Române.
Au fost abordate teme precum prevenirea victimizării minorilor și a violenței domestice, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, a disparițiilor sau plecărilor voluntare ale minorilor, precum și prevenirea criminalității informatice.
În ziua dedicată prevenirii victimizării minorilor, polițiștii au fost prezenți la Liceul „Mathias Hammer” din Anina și la Școala Gimnazială Berzasca, acolo unde au discutat cu elevii despre consecinţele asociate comportamentulului infracţional, despre aspecte legislative precum riscurile şi consecinţele asociate comportamentulului infracţional, dar și despre răspunderea penală a minorului.
De asemenea, polițiștii au discutat cu elevii Liceului Baptist din Reșița și cu cei ai Școlii Gimnaziale nr. 9 Reșița, despre siguranța în mediul online și despre pericolele pe care le pot întâlni în mediul virtual.
Activitățile preventive au continuat și avut ca temă prevenirea violenței domestice, fiind structurate în scopul informării privind problematica faptelor comise cu violență, recunoașterii diferitelor forme de violență (fizică, verbală, sexuală, psihologică), cauzele generatoare, formele de manifestare ale faptelor comise cu violență, precum și modalităţile de gestionare a situaţiilor conflictuale.