Sărbătoarea Crăciunului continuă!


Sărbătoarea Crăciunului continuă și în 26 decembrie, zi în care, în unele zone ale țării încă se păstrează obiceiuri de demult. Este o perioadă cu bucurii și clipe frumoase, petrecute alături de cei dragi.

Credincioșii ortodocși sărbătoresc în această zi Soborul Maicii Domnului și pe Sfântul Nicodim de la Tismana.

26 decembrie – Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului înseamnă adunare a credincioșilor pentru a recunoaște rolul acesteia în viața lui Iisus Hristos.

A doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el.

Este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria.

 

26 decembrie – Sfântul Nicodim

Sfântul Nicodim a fost un mare organizator al vieții monahale de la noi după rânduielile de la Athos.

În 1388 a ctitorit Mănăstirea Tismana, pe valea pârâului cu același nume.

La bătrânețe, lăsând conducerea mănăstirii unui ucenic, Sfântul Nicodim s-a retras într-o peșteră. A trăit în post aspru, privegheri neîncetate și rugăciune.

Către sfârșitul secolului al XIV-lea, împreună cu alți ucenici a întemeiat Mănăstirea Vișina de pe Valea Jiului. În 1400, a întemeiat Mănăstirea Prislop.

 

Alte sărbători din 26 decembrie
Credincioșii greco-catolici marchează în această zi Serbarea Maicii Domnului și îl pomenesc pe Sf. Eftimie.

Credincioșii romano-catolici îl sărbătoresc în 26 decembrie pe Sfântul Ștefan.

Este primul martir ucis pentru că mărturisise credința lui Isus.

A doua zi de Crăciun: obiceiuri, tradiții, superstiții

– de Soborul Maicii Domnului, finii trebuie să meargă în vizită la nași. Se spune că altfel nu vor avea parte de tot ce își doresc în anul următor
atât rudele îndepărtate, cât și cele prin alianță vor avea ocazia să se strângă laolaltă și să petreacă împreună momente frumoase și liniștite
sunt interzise bârfa, răzbunarea, dar și înjurăturile. Se spune că cei care se răzbună sau doresc să își încheie socotelile cu cei din jur vor suferi pierderi.
-de la Crăciun şi până la Bobotează, în casa unde sunt fete de măritat nu se toarce, nu se coase, altfel acestea nu se mărită
-se spune că dacă vântul bate cu putere în această zi, toamna următoare va fi furtunoasă şi ploioasă
-nu se spală haine; se crede că apa va fi folosită pentru vindecarea rănilor
-la sate, fetele și flăcăii au obiceiul să joace pe 26 decembrie, în semn de bucurie și recunoștință față de tinerețea pe care o trăiesc.
-se spune că persoanele care dansează de Soborul Maicii Domnului vor fi aprige și sănătoase pentru tot anul care vine.
-în a doua zi de Crăciun, oamenii se duc „cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui, o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri.
-când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult”.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *