Începând de astăzi, 01 martie, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin are un nou inspector general școlar.
Este vorba despre Lucian Miclău, fost inspector județean al catedrei de istorie, profesor la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița.
De asemenea, tot de astăzi, profesorul Ionuț Gârtoi este numit, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de director la Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, funcție asimilată inspectorului general școlar adjunct.
Menționăm că cei 2, Lucian Miclău și Ionuț Gârtoi, sunt detașați pe aceste funcții de astăzi și până la organizarea concursului de către Ministerul Educației, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2022-2023.
Astfel, Carina Pristavu, fost inspector școlar general ocupă, de astăzi, funcția de inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.