„Școala Altfel” i-a adus pe polițiști în mijlocul elevilor cărășeni


Poliţiştii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Biroului Rutier Reșița au fost prezenți la Colegiul Național „Traian Lalescu” din municipiu, unde au desfăşurat activităţi de instruire a elevilor care fac parte din patrulele şcolare de circulaţie.

Patrula şcolară de circulaţie reprezintă o formă de educaţie rutieră, prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.

Prin acest proiect, poliţiştii urmăresc realizarea unui cadru instituţional care să asigure siguranţa deplasării elevilor pe drumurile publice, pentru prevenirea implicării acestora în accidente de circulaţie.

Patrulele şcolare de circulaţie acţionează numai de pe trotuar, la marginea acestuia şi numai în locurile destinate traversării pietonilor, semnalizate prin marcaje sau indicatoare şi numai sub supravegherea poliţistului rutier desemnat.

De asemenea, aceeași tematică rutieră a avut-o și activitatea susținută la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora” din Reșița. Acolo, polițiștii rutieri au interacționat cu elevii, încercând să transmită, pe înțelesul lor și prin joc, informații utile pentru ca aceștia să fie în siguranță în trafic.


Polițiștii au primit, la rândul lor, multe zâmbete, îmbrățișări și promisiuni din partea elevilor că vor avea grijă de siguanța lor.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *