Copiii familiilor de români din diaspora vor putea urma cursuri de limbă, cultură și civilizație românească, în cadrul școlilor care se vor deschide pe lângă reprezentanțele diplomatice ale țării noastre.
Programul ”Școala românească din afara granițelor țării” – prevăzut în noile legi ale educației – va fi rodul unei colaborări între Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Externe.
Pentru comunitățile de români din străinătate, aceste unități de învățământ vor fi un factor determinant în păstrarea vie a identității românești și în menținerea unei legături culturale și educaționale cu țara-mamă.
Prin crearea acestor unități de învățământ, copiii români de peste hotare sunt încurajați să urmeze cursurile școlilor românești, pentru a beneficia de dreptul la educație oferit de statul român, se arată pe pagina de Facebook PNL Caraș-Severin.