Se apropie evenimentul sportiv „Alergând la Pădure”! Evenimentul se află anul acesta la cea de-a noua ediție!

Mai sunt doar câteva zile până se dă startul competiției AlerGând la Pădure” ediția a noua!
Evenimentul sportiv se va desfășura pe data de 28 octombrie la Reșița.
Concursul de alergare montană, care reunește la Reșița an de an, iubitori de sport și natură, este în același timp și un eveniment de strângere de fonduri pentru diverse proiecte din comunitatea locală.

Tot în seara evenimentului, va avea loc o proiectie de film intitulată „Oamenii drumului Terra Banatica”.

Iar a doua zi, cei care au participat la evenimentul sportiv vor avea ocazia să participe la un tur ghidat – cu biciletele pentru a vedea picturile murale.

Anul acesta organizatorii evenimentului au decis să ofere produse ce pot fi folosite pe termen lung, dar și refolosite.
Este vorba de medalii realizate manual din lut ceramic, pe care le va primi fiecare participant care termină cursa la care s-a înscris. Șnurul va putea fi refolosit pentru alte pandative, iar medaliile vor veni cu un magnet, ca să se poată păstra ca și suvenir, participanții vor mai primi sacoșe de pânză realizate la Atelierul de Pânză , din bumbac 100% și pot fi folosite pe termen lung, plus că arată foarte bine ca un accesoriu de purtat în fiecare zi. Aceste sacoșe vor conține kit-ul de start pentru fiecare concurent.


Premiile sunt obiecte realizate de remesh , din bannerele de la evenimentele trecute.
Organizatorii au pregătit și tricouri Made in Roșia Montană , realizate în mod sustenabil și imprimate de Tică Darie cu logo-ul , pe care îl puteți cumpăra când vă înscrieți de pe site-ul racetime.ro accesând link-ul – https://racetime.ro/events/84/register 10 zile până la AlerGând la Pădure IX

Traseele sunt gândite pentru a fi accesibile tuturor, de la copii la seniori.

Vor avea loc curse de 43 de km, maraton, semimaraton de 23 de km, un cross de 10 km. La ediția de anul acesta vor avea loc și două drumeții ghidate de 5 si 2 km.

AlerGAND la padure este un concurs de alergare pe dealurile din jurul Resitei care s-a nascut din pasiune pentru alergare montană, din drag pentru natură și din dorința de a face cunoscute potecile din jurul Resiței.

Detalii complete se găsesc pe: www.alergandlapadure.ro

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *