Se pregătește cea de-a treia ediție Motors Rock, la Bocșa

La Bocșa va fi sărbătoare în acest weekend! Vineri și sâmbătă, adică pe 30 și 31 august la Bocșa, în zona stadionului Izvor, va fi sărbătorit rock-ul prin intermediul concertului Motors Rock. Intrarea la eveniment va fi liberă.

În zona stadionului Izvor din Bocșa va avea loc în acest weekend, concertul de muzică rock Motors Rock, aflat anul acesta la cea de-a treia ediție.

Sunt invitați să cânte Paul Ciuci – Compact, trupa din Ungaria ABCD, Melmac Riders din Serbia, ÎNGERI ȘI CORBI și Dinu Olărașu.

Atât vineri cât și sâmbătă, distractia începe de la ora 19.00 și  se încheie la ora 23.00.
La eveniment, va fi și un spectaculos joc de lumini cu lasere.
Organizatorii pun la dispoziție pentru acest eveniment locuri de campare, dar și transport de la stația de autobuz Bocșa Montană până la Insula Paradis.

 

Intrarea  va fi liberă, astfel încât toți pasionații de rock din Bocșa și nu numai, să fie prezenți la eveniment.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria și Consiliul Local Bocșa, primarul Mirel Patriciu Pascu, și cu sprijinul MC Trust Bocșa.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *