Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor şi al celor acuzaţi pe nedrept


Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci,al comercianţilor al călătorilor, al fetelor nemăritate al mireselor şi al celor acuzaţi pe nedrept. Astăzi, Bisericile Ortodoxe Române dar și cele Romano-Catolice, l-au pomenit pe Sfântul Nicolae, cinstit de toată creştinătatea, pentru că este sfântul iubirii. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu şi un om cu un profil moral model. Din acest motiv, adesea este pus alături de apostoli.
Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț cu bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.
Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini vechi – din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat. A fost un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi, căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi.
Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și în fiecare țară are propriile caracterisitici și tradiții. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.
Încă din copilărie s-a remarcat prin purtarea aleasă, post şi viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, iar în bisericile în care intra uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.
În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.
Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.
În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii ştiu că trebuie să-şi lustruiască ghetuţele sau cizmuliţele deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri.
Copiii mai neascultători primesc lângă dar şi o nuieluşă să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinţii şi bunicii lor.
Conform tradiţiilor populare, Moş Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, îi ajută pe toţi cei nevoiaşi, orfanii şi văduvele, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec, îi protejează pe soldaţi pe timp de război.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *