Încă o persoană a pierdut lupta cu coronavirusului în Caraș-Severin de ieri și până azi, iar alte 32 au fost testate pozitiv.
Astfel, bilanțul deceselor a ajuns la 386, iar cel al infectărilor la 7.339.
Dintre persoanele infectate, peste 1.970 au fost vindecate.
În spitalele din județ se află internați la această oră 137 de cărășeni infectați, dintre care 12 în stare mai gravă internați pe ATI, 6 la Reșița și 6 la Caransebeș.
De asemenea, în carantină se află acum peste 560 de persoane, iar în izolare aproape 600.
Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 13.290.
Rata de infectare în Caraș este de 1,87 la mie.
În România, peste 2.870 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultima zi, din peste 24.500 teste efectuate. S-au înregistrat 69 noi decese, iar în secțiile ATI se află peste 1.000 de pacienți.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate peste 2.160 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și peste 640 la linia TelVerde.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!