Sparta (în greacă Σπάρτη, Sparti, în dialectul atic și Σπάρτα, Sparta, în dialectul doric), sau Lacedemonia (Λακεδαίμων, Lakedaimon) a fost un oraș-stat din Grecia antică, în peninsula Peloponez, situat pe râul Eurotas.

Sursele care alimentează istoriografia spartană sunt presărate cu viziuni idealizate. Sparta a fost înființată în secolul al VIII-lea î.Hr. de dorieni în regiunea Laconia. Era organizată ca stat militar, având o armată terestră puternică. Societatea era alcătuită din: perieci (locuiau în jurul orașului Sparta și se ocupau cu agricultura, meșteșugurile, negustoria), hiloți (făceau parte din populațiile cucerite de spartani), aristoi („aristocrați”, cei care dețineau puterea și participau la conducerea statului), spartani (cetățenii originari din Sparta).

Statul spartan era condus de doi regi (considerați șefi militari supremi și preoți), de „Sfatul bătrânilor” (Gerusia) și de „Adunarea poporului” (Apella), formată din spartanii majori. Organul cel mai important al statului spartan era „Colegiul celor cinci efori”, având drept de control asupra tuturor activităților.

Sparta era caracterizată de o cultură războinică. Pământurile din Sparta erau cultivate de sclavi și periecii, supravegheați intens, de vreme ce erau mai numeroși decât spartanii, cea ce a provocat diverse revolte. Spartanii erau caracterizați prin mantia roșie și barba stufoasă. Nou-născuții bolnavi sau cu diferite deficiențe erau asasinați într-un mod teribil, fiind acceptați numai copiii capabili de a face față războiului.

O problemă a Spartei era lipsa marinei, motiv pentru care în bătălia de la Termopile a fost nevoită să recurgă la inamicul său, Atena. Prima înfrângere a spartanilor a fost înregistrată în această bătălie contra Imperiul Persan. Sparta nu a trimis decât câteva sute de războinici sprijiniți de marina greacă.

O legendă spune că 300 de spartani au reușit să țină în frâu mai mult de 1.000.000 de persani pentru 3 zile și 3 nopți. Această ispravă a dat curaj grecilor, care au reușit să învingă imensa armată a persanilor.

Sparta a obținut hegemonia Greciei în Războiul peloponesiac (431 – 404 î.Hr.,) în detrimentul Atenei. Așa-zisa hegemonie și succesul Spartei a fost înlăturată de Teba în bătălia de la Leuctra (iulie 371 î.Hr.), când mare parte din populația masculină spartană a murit.

Spartanii au construit una dintre cele mai puternice tehnici militare din lumea antică, însă cultura lor a fost atât de aprigă încât cuvântul ,,spartan” a devenit sinonim cu viaţa austeră.

1. La naştere, copiii trebuiau să fie perfect sănătoşi

Infanticidul era un act comun în timpul Antichităţii, iar în Sparta această practică era organizată şi administrată de stat. Toţi copiii erau aduşi în faţa unui consiliu de inspectori, care le examinau defectele fizice. Cei care nu se încadrau în standarde erau lăsaţi să moară. Istoricul antic Plutarh a afirmat că cei ,,născuţi bolnavi” erau aruncaţi într-o prăpastie de pe muntele Taygetus, dar istorici consideră această practică un mit. Dacă un bebeluş spartan nu era considerat bun pentru serviciul militar, era abandonat pe un deal. Lăsat singur, copilul putea muri din cauza condiţiilor meteo sau, dacă avea noroc, putea fi adoptat de un străin.

Bebeluşilor care treceau testul nu le-a fost mai uşor. Pentru a li se testa condiţia fizică, copiii spartani erau deseori îmbăiaţi în vin în loc de apă. Deseori erau ignoraţi dacă plângeau şi li se comanda să nu le fie frică de întuneric sau singurătate. Conform afirmaţiilor lui Plutarch, aceste tehnici parentale erau atât de admirate de străini, încât femeile spartane erau căutate pentru abilităţile lor de doică sau dădacă.

2. Copiii spartani urmau un program de educaţie miilitară

La vârsta de şapte ani, băieţii spartani erau despărţiţi de părinţi şi erau înscrişi în agogă, un regim de pregătire sponsorizat de stat pentru a-i modela ca luptători antrenaţi şi cetăţeni morali. Separaţi de familiile lor, aceştia erau plasaţi în barăci comune. Tinerii soldaţi erau instruiţi în scolastică, tehnica războiului, a vânătului, a furatului şi a atletismului. La vârsta de 12 ani, iniţiaţii erau privaţi de haine, înafară de o pelerină roşie şi erau forţaţi să doarmă afară pe paturi din crengi. Pentru a-i pregăti pentru o viaţă pe teren, băieţii erau încurajaţi să îşi caute singuri hrana sau să o fure de la alţii.

Dacă spartanii se aşteptau ca toţi băieţii să fie luptători, de la femei se aşteptau mulţi copii. Fetelor spartane le era permis să rămână cu părinţii lor, dar şi ele erau supuse unei educaţii riguroase. În timp ce băieţii erau crescuţi pentru o viaţă de campanie, fetele practicau dansul, gimnastica şi aruncatul cu suliţa, toate aceste activităţi trebuiau să le facă mai puternice pentru maternitate.

3. Luptele erau încurajate printre copiii spartani

Multe activităţi din agogă implicau cititul, scrisul, retorica sau poezia, dar regimul de pregătire avea şi o parte vicioasă. Pentru a-i întări pe tinerii luptători, instructorii şi bărbaţii în vârstă îi instigau să se lupte. Agoga era construită pentru a-i ajuta pe băieţi să reziste condiţiilor extreme precum frigul, foamea sau durerea. Băieţii care dădeau semne de slăbiciune sau timiditate erau supuşi violenţelor superiorilor. În timpul unor ceremonii religioase, fetele stăteau în spatele demnitarilor spartani şi cântau melodii corale despre tinerii de la agogă.

4. Toţi bărbaţii spartani erau consideraţi soldaţi pe viaţă

Deşi educaţia spartanilor era dură, viaţa de soldat era singura oportunitate a tinerilor băieţi de a deveni cetăţeni sau ,,Homoioi”. Conform legilor din aceea perioadă, bărbaţii cetăţeni nu puteau şă-şi aleagă altă meserie decât cea de soldat. Luptătorii trebuiau să îndeplinească un serviciu militar de minimum 60 de ani.

Din cauza preocupării lor pentru studiul tehnicilor militare, producţia şi agricultura au fost lăsate în grija clasei de jos. Muncitorii, vânzătorii şi producătorii făceau parte dintr-o categorie numită ,,perieci”. Aceştia făceau parte dintr-o clasă de oameni liberi, care nu erau cetăţeni. Agricultura şi producerea hranei erau lăsate în grija sclavilor ,,iloţi” , o clasă de servitori care constituia majoritatea populaţiei din Sparta.

5. Tinerii spartani erau bătuţi şi biciuiţi

Una dintre cele mai brutale practici spartane era o competiţie denumită ,,concursul îndurării”, în cadrul căruia adolescenţii erau biciuiţi, uneori până la moarte, în faţa unui altar al sanctuarului Artemis Orhia. Cunoscută ca ,,diamastigosis”, această practică anuală a fost original utilizată ca un ritual religios, dar şi sub forma unui test al curajului pentru băieţi. În timpul stăpânirii romane, practica a devenit un sport sângeros.