ATOR Banatul de Munte va organiza, în parteneriat cu Primăria Reșița și cu Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale. un spectacol caritabil de colinde, în data de 6 decembrie, de la ora 16.00, la Cinematograful Dacia din Reșița.
Asta în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, campanie aflată la cea de-a 5-a ediție și organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de Episcopia Caransebeșului.
Astfel, pe scenă vor urca artiști de muzică populară, grupuri corale, dar și tineri și copii, în scopul de a atrage cât mai mulți oameni care îndrăgesc această campanie și care rezonează cu scopul nobil al acesteia, cel de a strânge fonduri pentru achiziționarea cât mai multor perechi noi de ghetuțe.
Reamintim că anul acesta, voluntarii și-au propus să ofere minim 300 de perechi de ghetuțe, unui număr de cel puțin 300 beneficiari, dar pentru atingerea acestui targhet se estimează un fond necesar de aproximativ 45.000 lei, adică 150 lei/copil.
Intrarea se face pe bază de donație și fiecare donează cât vrea.
Pentru mai multe informații puteți suna la 0770.893.540 și 0726.561.449.