Sport și distracție prin Proiectul „HERCULES”


Agenţia Naţională pentru Sport duce mai departe inițiativa de a împrieteni copiii cu mișcarea și viața activă și sănătoasă, pentru a-i atrage către sport. Astfel s-a dat startul celei de-a patra ediții a Proiectului Hercules, care anul acesta a ajuns la a 4-a ediție.

Pe parcursul vacanței școlare, Agenţia Naţională pentru Sport prin Direcţia Judeţeană de Sport Caraş-Severin a organizat cea de-a a IV-a ediție a Proiectului “HERCULES”, program destinat atragerii copiilor către sport, care oferă elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere la karate, lupte şi handbal . La Lupte, copiii se vor pregăti împreună cu antrenorii Adrian Dacica, Florin Dință și Franț Andrei,
La Karate cu Gabriel Dobromirescu și la Handbal cu Drăgoiu Toma de la Cs Hercules Băile Herculane.

Proiectul „Hercules” a ajuns la cea de-a  IV –a editie.  Ediția din acest an a început deja din data de 1 iulie și se va desfășura până pe data de 6 august.

Scopul principal al Direcției de Sport a Judeţului Caraş-Severin este ca ca un procent semnificativ dintre copiii care se vor înscrie și vor participa la cursurile de inițiere să continue practicarea disciplinelor sportive descoperite și să se îndrepte și către performanță și de ce nu, să se legitimeze în cadrul cluburilor de profil.
La finalul programului, pentru recompensarea entuziasmului și a dorinței de a face sport, precum și a participării active și dedicate la proiect, copiii participanți la progrma, vor primi materiale sportive pentru recunoașterea meritelor sportive, care să le amintească de momentele frumoase.
Obiectivele Proiectului ”HERCULES”: sunt ca la fiecare ediție – • Creșterea numărului de copii participanți la activitățile sportive desfășurate în cadrul structurilor de profil din România;
• Creșterea gradului de participare la activități sportive pentru copiii cu oportunități reduse din punct de vedere socio-economic și cu dizabilități;
• Creșterea numărului de evenimente și acțiuni cu caracter sportiv pentru copii, la nivel județean;
• Stimularea activităților de voluntariat, ca instrument de susținere și promovare a structurilor sportive de la nivel local;
• Creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la beneficiile și oportunitățile de practicare a sportului în cadrul structurilor sportive;
• Întărirea capacității structurilor sportive de a selecționa sportivi din rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *