Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul țării, începând de astăzi, pe o perioadă de 30 de zile.
Astfel, rămân în vigoare toate restricțiile de până acum, inclusiv obligativitatea purtării măștii de protecție, interdicția de a circula pe timpul nopții sau cea de a organiza petreceri.
„Câteva dintre restricțiile decise de autorități:
– Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun.
– Se propune menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
– Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
– Se propune menținerea interdicției de circulație în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
– Se propune menținerea interdicției de circulație în toate localitățile, pentru toate persoanele, în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu excepții motivate.”