Statuia lui Decebal, printre cele mai impresionante din lume [FOTO]

Cel mai îngust sector al Dunării de pe teritoriul românesc, locul în care fluviul străpunge muntele de piatră, i-a determinat pe mulţi turişti să îl plaseze pe primul loc între frumuseţile naturale ale ţării. Aici se află o îndrăzneaţă sculptură de piatră, cea mai mare din Europa, un monument făcut de natură şi de om, deopotrivă. Este vorba de sculptura ce îl infăţişează pe regele dac Decebal.

Statuia lui Decebal de la Mraconia se află printre cele mai spectaculoase statui din lume, alături de Statuia Libertății, potrivit celor de la Business Insider.

Această operă apare alături de alte statui de mărimi impresionante din lume, datorită faptului că este cea mai înaltă sculptură din Europa, de 3 ori mai mare decât Colosul din Rhodos și doar cu 6 metri mai mică decât Statuia Libertății. Situată chiar în cea mai spectaculoasă porţiune a Dunării din tot parcursul ei european, Statuia lui Decebal oferă turiştilor un peisaj impunător.

Aceasta a fost finanţată şi promovată de istoricul Iosif Constantin Drăgan. Lucrările s-au desfăşurat în perioada 1994-2004 şi au transformat zona într-un punct de atracţie turistică deosebită pentru cei care aleg să urmeze traseele turistice locale, în special cele cunoscute de la Cazanele Dunării.

Executarea acestei lucrări s-a desfășurat sub conducerea sculptorului Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului prezent. Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrișarea copacilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curățarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viața oamenilor. Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca și cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.

Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două stații de emisie-recepție. De la baza stâncii până la schelă, alpiniștii-sculptori trebuia să se cațere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în două ture de câte 6 ore, iar lucrările s-au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operațiune la fel de grea și riscantă a fost cea de manevrare a schelelor.

Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpiniști au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, șpițul și barosul. În perioada de vară, stânca se încingea la soare, făcând condițiile de lucru aproape insuportabile.

Construcția chipului lui Decebal a fost finalizată în anul 2004 şi a costat peste un milion de dolari.

Locul realizării sculpturii este în apropiere de oraşul Orşova, în zona cataractelor de la Cazanele Mici (golful Mraconia), pe malul stâng al Dunării, unde adâncimea fluviului este cea mai mare: 120 de metri.

Sursa: mistere-romania.info

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *