Regia
Kiah Roache-Turner
Cu
Penelope Mitchell, Alyla Browne, Ryan Corr, Jermaine Fowler, Silvia Colloca
Gen film
Horror
Thriller
Durata
91 minute
Premiera în România
26.04.2024
Premiera internațională
12.04.2024
La New York, într-o noapte furtunoasă, din cer cade un obiect misterios, care sparge fereastra unui apartament dintr-o clădire veche. Este un ou, din care va ieși un mic păianjen…
Creatura este descoperită de Charlotte, o copilă rebelă de 12 ani, obsedată de benzi desenate. Charlotte este destul de singuratică, în ciuda încercărilor lui Ethan, tatăl vitreg, de a comunica prin intermediul cărții de benzi desenate la care lucrează împreună. Ethan și mama fetei își concentrează atenția mai ales asupra noului lor copil, astfel că fata ajunge să-și dedice timpul noului său prieten, Sting, a cărui existență o ține secretă.
Fascinația lui Charlotte pentru Sting crește, la fel și dimensiunile creaturii, care ajunge un monstru însetat de sânge. Animalele de companie ale vecinilor dispar misterios unul câte unul, apoi încep să dispară și vecinii. Curând familia lui Charlotte și câteva personaje excentrice din clădire își dau seama că au devenit prizonierii unei arahnide uriașe, care se hrănește cu carne de om… iar Charlotte este singura care știe cum să oprească măcelul.