”Skank Up” este extras de pe albumul ”44/876”, lansat de Shaggy și Sting pe 20 aprilie, prin intermediul Interscope / A&M Records. Albumul reflectă iubirea celod doi pentru Jamaica – muzica locului, spiritul oamenilor și vibranta sa cultură.
”44/876” a fost un proiect ce s-a născut dintr-o colaborare organică, având ca punct de plecare o sugestie a managerului lui Sting, Martin Kierszenbaum.
”Martin este managerul meu și a fost la un moment dat A&R-ul lui Shaggy, așa că ne știam de multă vreme. A avut o suspiciune sau a intuit că eu și Shaggy ne vom înțelege și că vom avea multe lucruri în comun, iar intuiția sa a fost corectă. Ne-am întâlnit de câteva ori, iar când am început să lucrăm împreună ne-am dat seama că va fi mult mai distractiv să facem mai mult decât o piesă împreună. (…) Cred că la un moment dat a devenit clar că avem material destul pentru un album, iar acela a fost un moment extraordinar. Până atunci, însă, ne-am distrat de minune”, a povestit Sting într-un interviu acordat publicației online reggaeville.com.