Stop traficului de droguri! „Trebuie să găsim soluții eficiente împotriva traficului de droguri!”- Subliniază senatorul liberal Marcel Vela


„Trebuie să găsim soluții eficiente împotriva traficului de droguri!”- Subliniază senatorul liberal Marcel Vela, în contextul amplificării fenomenului.

 

Problema traficului de droguri pare că a ajuns în centrul preocupărilor politicienilor în ultima perioadă, după o serie de evenimente nedorite care au trezit interesul opiniei publice asupra acestui fenomen.
În calitate de senator – membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cât și de președinte al Comisiei speciale comune de control parlamentar specializat al Europol –Marcel Vela a dorit să-i transmită public sincere felicitări Ministerului Afacerilor Interne pentru dinamica activităților din ultima perioadă.
„Văzând unele dezbateri publice legate de extinderea activităților polițienești împotriva traficului de droguri, cred că împreună trebuie să găsim soluții rapide si metode de acțiune cât mai bune și eficiente, transmite senatorul Marcel Vela. Lupta antidrog este importantă pentru sănătatea fiecărui cetățean, liniștea tuturor familiilor, cât și pentru siguranța și viitorul întregii națiuni. Stoparea consumului de droguri ține de educația preventivă a tinerilor, de susținerea instituțiilor statului în lupta antidrog, dar si de implicarea tuturor pentru oprirea acestui flagel.“
Oficialul a dorit să ofere câteva cifre care să surprindă cât mai clar ceea ce numește „extinderea fenomenului“. Doar în ultimele 12 luni, structurile antidrog din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate (D.C.C.O.) a Poliției Române au făcut: 937 de acțiuni operative, 398 de capturi de droguri; total droguri capturate – 1.440 kg (droguri de mare risc –1.218 kg și droguri de risc – 222 kg). În primele 5 luni ale anului 2024, au fost indisponibilizate peste 600 de kg de droguri de risc și de mare risc, peste 800.000 de diverse comprimate, aproximativ 3,6 tone de masă vegetală de droguri și 4 tone de substanțe interzise, dopante (ridicate de la o fabrică clandestină). Iar șirul acțiunilor continuă.
„Mult succes în continuare Ministerului Afacerilor Interne și tuturor celor implicați în lupta contra traficului de droguri! Dați mereu un sfat bun celor care pot fi victime ale traficanților: nu consumați substanțe interzise, drogurile distrug vieți!“, a transmis Vela.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *