Și cadrele medicale din Caraș-Severin s-au alăturat celor 5.000 de membri ai Federației Solidaritatea Sanitară la demonstrațiile care au avut loc la București Protestul este îndreptat și împotriva formei ultimei Ordonanțe de Urgență privind unele creșteri salariale în sănătate, aceasta fiind o ordonanță a inechității și a nepriceperii emitenților. Avem în vedere faptul că prin […]
Etichetă: proteste
Au reluat protestele
Angajații Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin au protestat și astăzi nemulțumiți de propunerea Guvernului privind majorarea salariilor. Angajații instituției au protestat și luna trecut pentru mai bine de două săptămâni, iar de ieri au reluat protestele. Inspectorii AJPIS sunt nemulțumiți de propunerea Guvernului cu privire la majorarea salariilor în două tranșe egale, […]
Continuă protestele în instituțiile publice
Angajații AJPIS Caraș-Severin au continuat să-și transmită revendicările printr-un protest spontan, în intervalul orar 10:00-11:00, fără să fie perturbată activitatea instituției. Spre deosebire de prima zi de proteste s-au alăturat și angajații de la Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin. Revendicările sunt aceleași, legate de o salarizare corectă și de asigurarea numărului necesar de angajați pentru […]
Angajații TMK Artrom din Reșița au reluat protestele
Angajații TMK Artrom din Reșița au reluat în această dimineață protestele, în contextul în care activitatea combinatului este pe punctul de a fi blocată, ca urmare a sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană oligarhului rus Dmitry Pumpyansky care controlează, indirect, grupul TMK. Angajații TMK Artrom din Reșița au ieșit în această dimineață în fața combinatului pentru […]
Protestele au continuat în Banatul montan
Protestele anti-restricții au continuat în Banatul de munte atât la Reșița cât și la Caransebeș. Oamenii sunt revoltaţi fiindcă, spun ei, li se îngrădeşte libertatea cu fel de fel de măsuri care nu au un temei ștințific. Pe tot parcursul manifestațiilor, protestatarii au fost însoțiți de jandarmi. În jur de 200 de persoane au participat […]