Erai precum o ușa in care bati si nu iti deschide nimeni. Precum un pian ce a uitat sa mai încânte atunci cand ii apeși clapele. Doi ochi ce au uitat sa vadă. Te făceai ca nu auzi de fiecare dată cand șoaptele mele încercau sa îți atingă inima. Ma făceam ca nu te văd atunci când mâinile tale nu se mai întâlneau cu ale mele. Eram doi surzi deloc simpatici când muzica noastra nu mai gâdila nici macar o jumătate de timpan. Doi străini ce si-au uitat numele in numele unei iubiri risipite fără glas.

Am răgușit amarnic atunci când te-am strigat lung si in ecou. Te îndepărtai din ce in ce mai mult de fiecare data cand pașii mei se apropiau de tine. Imi era teamă sa te pierd căci te iubeam. Dar ne-am pierdut singuri. Așa cum doi străini ai vietii se pierd intr-un oraș necunoscut. Fără semne si fără niciun ghid de suflete.

Vei fi o amintire in lumea mea. Un vers ce-l va rosti altcineva. O umbra ce ma va urmări pana cand soarele din suflet se va stinge. Vom fi ca două lumânări ce se topesc incet. Ca doua cuburi de gheață scufundate in apa ce-ti dezmierda, atât de inocent, trupul. Ca doua stele ce mor una după cealalta. Ca doi oameni ce s-au găsit iar acum isi spun Adio!

Iar daca te-am pierdut, macar nu am pierdut iubirea. M-ai învățat s-o port cu atâta grație. Iar daca te-am pierdut, macar nu m-am pierdut pe mine. Tot tu m-ai învățat sa ma regăsesc.
Ce frumoasă e iubirea…

Citeste mai multe pe:

https://www.facebook.com/alexandruchermeleu