Tears for Fears ne prezintă videoclipul piesei „Say Goodbye To Mum & Dad”, odată cu lansarea unui nou album

Odată cu lansarea unui nou album, Tears for Fears ne prezintă și videoclipul piesei „Say Goodbye To Mum & Dad”. Tema alienării este explorată printr-un nou scenariu de film SF, pus în scenă de regizorul Maschima.

După albumul „The Tipping Point”, primul disc Tears For Fears după o pauză de 17 ani, formația își continuă parcursul muzical de parcă nu ar fi lipsit deloc din industrie. Britanicii au un nou album, „Songs For A Nervous Planet”, lansat pe 25 octombrie, iar odată cu el publicul se poate bucura de compoziții noi din partea grupului synth-pop. Cu un tracklist generos, de 22 de piese, Tears For Fears oferă publicului oportunitatea de a asculta 18 piese în format Live, dar și 4 piese noi, printre care și single-ul în discuție, „Say Goodbye To Mum & Dad”.

„Cred că mulți oameni nu știu că suntem, de fapt, o trupă live bună. Ei văd un duo și cred că pe scenă vor fi doi oameni cu câteva tastaturi și o grămadă de casete. De-a lungul anilor, ne-am îmbunătățit show-ul considerabil de la perioada noastră de glorie, din anii ’80”, a declarat Curt Smith.

Piesa „Say Goodbye To Mum & Dad”, lansată în aceeași zi cu albumul, ne invită să dăm frâu liber dorinței de evadare și să observăm că singurele limite sunt cele pe care ni le impunem singuri.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *