O nouă tranșă de teste pentru elevi a fost distribuită către unitățile de învățământ.
Însă, din cauza întârzierii, săptămâna aceasta, testarea nu s-a făcut luni și nu se va mai face joi, ci s-a făcut marți și se va mai face vineri.
Menționăm că în Caraș-Severin, peste 35.000 de elevi și preșcolari vor fi testați, iar majoritatea unităților de învățământ au decis ca testarea acestora să se facă acasă, de către părinți.
Însă, încă nu se știe dacă celelalte teste promise până la vacanța de iarnă vor fi repartizate la timp.
„Conducerea Ministerului Educației este în permanentă legătură cu cea a Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru a găsi soluții rapide și eficiente în vederea asigurării necesarului de materiale pentru testarea preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii transmite că este pregătit să acorde sprijin tehnic în privinţa procesului de testare a elevilor şi cadrelor didactice.