S-a deschis o nouă rundă de înscrieri pentru programul „DiscoverEU” prin care tinerii în vârstă de 18 ani din România și din toată Uniunea Europeană pot beneficia de călătorii gratuite cu trenul în Europa.
Această rundă de înscrieri, care are loc până pe data de 30 aprilie, este dedicată tinerilor născuți între 1 iulie 2005 și 30 iunie 2006.
Astfel, cei care vor fi selectați vor putea călători în Europa timp de până la 30 de zile, în perioada 1 iulie 2024 și 31 septembrie 2025.
Deplasările se vor efectua cu trenul, excepție făcând doar cei care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate.
Reamintim că anul trecut, un elev de la Liceul Teoretic Traian Vuia din Reșița a călătorit timp de o lună în Europa, datorită acestui program.
El a vizitat 12 țări în 32 de zile.
DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+, iar inițiativa a fost lansată în 2018.
În cei 5 ani, peste 280.000 de tineri din toată Europa, dintre care peste 11.000 de tineri din România, au beneficiat deja de călătorii și experiențe deosebite prin „DiscoverEU”.