DSP Caraș-Severin nu deține la ora actuală nicio doză de vaccin HPV, pentru prevenirea cancerului de col uterin, însă se așteaptă o nouă tranșă în perioada următoare.
În comparație cu alți ani, cererea pentru acest vaccin a crescut, iar toate cele aproape 400 de doze au fost date către medicii de familie și au fost consumate în totalitate.
Reamintim că a fost extinsă grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV, astfel încât să fie incluse fetele cu vârsta între 14 – 18 ani. Până acum, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani.
Virusul HPV (Human Papiloma Virus) este cea mai cunoscută infecție virală cu transmitere exclusiv sexuală din lume. Aproape fiecare persoană activă din punct de vedere sexual intră, pe parcursul vieții, în contact cu cel puțin una dintre tulpinile virusului HPV.
Vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinților/ reprezentanților legali, care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită Direcţiei de Sănătate Publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare.
În jur de 3.300 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin. Mai mult de jumătate dintre ele pierd lupta cu boala, România fiind țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență și cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul de col uterin. Practic, 5 femei din grupa de vârstă 20-50 de ani mor zilnic, în medie, în România, de cancer de col uterin, o boală ce poate fi prevenită numai prin vaccinarea împotriva virusului HPV.