135 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în acest weekend și au fost raportate încă trei decese. Este vorba de un barbat de 72 de ani din Resita, decedat la Spitalul județean, o femeie de 89 de ani din Resita, decedată tot la spitalul județean și un barbat de 71 ani care era internat la ATI , acesta a decedat de asemenea la spitalul județean
Toți sufereau și de alte afecțiuni cum ar fi -Boli cardiace, renale, diabet, Atrofie corticala, infarct miocardic vechi, triplu bypass, obezitate, adenom de prostata și hipertensiune arterială.
Ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de peste 28000, mai exact 28.906 iar cel al deceselor este de peste 1.200, mai exact 1.244.
În spitale, peste 90 de cărășeni se luptă cu boala, dintre care 12 în stare mai gravă pe ATI, 8 la Reșița și 4 la Caransebeș.
În carantină se află acum peste 130 de persoane, iar în izolare 114.
În ultimele 24 de ore au fost recoltate 35 de teste și tot în ultima zi, peste 130 de persoane au fost testate cu teste rapid.
Rata de infectare a mai scăzut și este acum de 4,4 la mie.
Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Sacu cu 11,27 la mie, după care la Lăpușnicel, cu 9,62 la mie, la Sichevița cu 9,03 la mie la Ciuchici cu 8,41 la mie, la Goruia cu 8,01 la mie și la Reșița, cu 7,32 la mie.
De asemenea, campania de vaccinare continuă, iar populația este așteptată la centrele de vaccinare pentru a se imuniza.
În județ, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în ÎN prezent s-au primit in total peste 232.000 de doze de vaccin și s-au administrat în total peste 220.000 de doze.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Caraș- Severin, in cadrul etapei a III-a de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr total de 22 vaccinuri.
În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României, au fost înregistrate peste 3180 de noi infectări.
Tot în ultima zi au fost raportate 32 de decese,Dintre care, 26 au fost nevaccinați.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate este de peste 5000.
De asemenea, 750 de persoane sunt internate pe ATI, 676 dintre aceștia sunt nevaccinati.
Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 430.000.000 de cazuri confirmate și peste 5.900.000 de decese.Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!