Turiștii care au în plan să călătoarească în zone tropicale trebuie să aibă mare grijă!


Ne aflăm în plin sezon al concediilor, iar turiștii care au în plan să călătorească în zone tropicale trebuie să aibă grijă.

Ministerul Sănătății recomandă celor care intenționează să călătorească în astfel de zone să discute cu medicii înainte de călătorie despre profilaxia împotriva malariei.

Malaria este o boală infecţioasă, întâlnită cu precădere în zone tropicale şi subtropicale. Este maladia cu răspândirea cea mai largă de pe glob, milioane de oameni fiind infectaţi anual în Africa, India, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu, dar și America Centrală şi de Sud.

Asta face ca aproape 50% din populaţia globului să fie sub riscul infestării cu această boală.

În lipsa măsurilor corespunzătoare de prevenire şi tratament, malaria poate duce la deces.

Boala este determinată de un grup de protozoare-parazit numite „Plasmodium”. Parazitul malariei este transmis prin înţepătura femelei ţânţarului anofel. Formele mai severe de malarie se pot manifesta prin febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, slăbiciune, vărsături, tuse, diaree şi dureri abdominale. La acestea se pot adăuga și simptome precum insuficienţa renală, convulsii generalizate, colaps circulator și somnolenţă.

În 2019, Organizația Mondială a Sănătății a anunţat că în Algeria şi Argentina malaria a fost eradicată.

În Algeria, nu au mai fost înregistrate cazuri indigene din anul 2013, iar în Argentina nu au mai fost consemnate cazuri de malarie din 2010.

Primul program pilot de vaccinare împotriva malariei a debutat, în premieră, în luna aprilie 2019, în Malawi, având potenţialul de a salva zeci de mii de vieţi. Malawi este unul dintre cele 3 state africane, alături de Ghana şi Kenya, care participă la programul pilot de vaccinare.

Peste 400.000 de decese pe plan mondial în 2018 au fost atribuite acestei boli, aproximativ 60% dintre victime fiind copii cu vârste sub 5 ani. Numărul total al îmbolnăvirilor cu malarie în anul 2018 a fost de 228 milioane. Între 2000 şi 2015, numărul persoanelor decedate din cauza acestei boli a scăzut cu 62%, însă ţânţarii care răspândesc maladia se tem din ce în ce mai puţin de insecticide.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *