Un autoturism a ars în totalitate azi-noapte, în jurul orei 02:40, în localitatea Fîrliug, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric.
Șoferul a observat fum ieșind de sub volan, moment în care a tras pe dreapta și a sunat la 112.
La sosirea echipajelor autoturismul ardea generalizat, pompierii reșițeni acționând pentru stingerea flăcărilor cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin vă recomandă să respectați următoarele măsuri:
-nu faceți improvizații la instalația electrică;
-verificaţi instalaţia electrică doar în ateliere autorizate sau de către specialiști;
-asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
-verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
-verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.