Un tânăr de 24 de ani va petrece Revelionul imobilizat pe un pat de spital după ce a suferit un accident la schi. Conform șefului Serviciului Salvamont Caraș Severin, Cornel Galescu:” Astăzi, 29 decembrie echipele Salvamont Muntele Mic au acordat primele îngrijiri medicale pe pârtia Vâslanu din Muntele Mic, după ce un tânăr de 24 de ani din Arad s-a accidentat la schi. Tânărul a suferit fractură de claviculă dreaptă, iar echipele Salvamont i-au acordat îngrijiri și apoi l-au transportat până la Ambulanță, de unde a fost preluat și transportat la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș.
În această perioadă a vacanței de Anul Nou salvamontiștii recomandă: “Cel mai important este ca schiorii să-și drămuiască viteza pe schiuri la cunoștințele pe care le are fiecare și să-l ferească pe cel din față, acesta e cel mai important lucru, să nu staționeze pe mijlocul pârtiei, să aibe un echipament adecvat. Tot ce este echipament de schi: schiuri, legături, clăpari, să fie bine reglate pe înălțimea, pe tipul de schi pe care îl practică și pe tipul de zăpadă pe care alunecă.”
Șeful Salvamont Caraș Severin a mai precizat că în toate stațiunile montane din județ sunt asigurate servicii de permanență în această perioadă, tocmai pentru a fi evitate situațiile neplăcute și a se putea interveni rapid în caz de nevoie.
Șeful Salvamont Caraș Severin, Cornel Galescu urează: La mulți ani tuturor cărășenilor , dar și celor care ne vizitează județul!