Un nou pas important pentru sănătatea orăvițenilor

Orașul Oravița a primit pentru Spitalul Orășenesc echipamente medicale în stare foarte bună, prin care se va putea oferi îngrijire medicală la standarde moderne și răspuns mai eficient la nevoile pacienților.

Este vorba despre
• Mese de operație – indispensabile pentru desfășurarea intervențiilor chirurgicale.
• Defibrilator – un echipament vital în salvarea vieților pacienților cu probleme cardiace.
• Infuzomate – pentru administrarea exactă a tratamentelor intravenoase.
• Încălzitor pentru sânge – care este necesar în procedurile de transfuzie și care asigură temperatura optimă a sângelui.
• Canapele pentru consultații – care oferă confort pacienților în timpul consultațiilor medicale.
• Masa de fizioterapie – pentru recuperare și reabilitare fizică.
• Masa ginecologică – pentru îngrijirea sănătății femeilor în condiții moderne.
• Targă de urgență – pentru transportul rapid și sigur al pacienților în situații critice.
• Aparat de dializă – destinat pacienților cu afecțiuni renale care necesită acest tip de tratament.
• Aparat pentru încălzirea pacientului – menține temperatura optimă a pacienților în timpul intervențiilor.
• Aparat de intubație – esențial în procedurile de resuscitare și intubație.
• Lampă pentru consultații – pentru o iluminare adecvată în cadrul consultațiilor și intervențiilor.

Echipamentele au fost donate de Kreiskrankenhaus Günzburg din Germania.

„Această donație ne oferă posibilitatea de a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale oferite la Spitalul Orășenesc Oravița și de a sprijini sănătatea comunității noastre. Împreună, facem pași înainte pentru o comunitate mai sănătoasă!”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Oravița.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *