Un șofer a fost prins cu o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat

 

La acest sfârșit de săptămână polițiștii de la rutieră au fost în trafic și au constat o serie de nereguli. Un șofer a fost prins cu o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul conducea un ansamblu de vehicule care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Un alt conducător auto a fost depistat conducând după ce a consumat substanțe psihoactive. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș Severin în ultimele 48 de ore polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier, pentru care au fost întocmite dosare penale:” Vineri, 5 iulie, la ora 20.10, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au oprit pentru control, pe DN 68, în localitatea Zăvoi, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Rusca Montană, în cazul căruia, la testarea cu aparatul din dotare, au rezultat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive.

Acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, rezultatul analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Tot vineri, 5 iulie, la ora 13.10, pe DN 6, la km 463, un ansamblu de vehicule s-a răsturnat în afara părții carosabile.Polițiștii au constatat că bărbatul aflat la volanul ansamblului de vehicule, un cetățean polonez de 55 de ani, avea o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului nu au fost persoane rănite. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice.
Acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar polițiștii au întocmit dosar penal.

Într-un alt caz, vineri, polițiștii de la Poliția Orașului Moldova Nouă au oprit pentru control, în comuna Coronini, un moped care nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare sau înregistrare.

De asemenea, s-a constatat că bărbatul care îl conducea nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu figura înmatriculat în circulație. Cercetările sunt continuate în acest caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.”

Polițiștii continuă acțiunile și în perioada următoare.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *