Astăzi, în jurul orei 10:30, pompierii militari au fost solicitați să intervină în municipiul Reșița, zona Mociur, pe un șantier unde se efectuau lucrări de reabilitare, pentru a salva o persoană care efectua lucrări pe șantier și a fost surprinsă de un mal de pământ.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița, cu două autospeciale de stingere, dintre care una cu modul de descarcerare. De asemenea, ca resurse medicale, au fost alocate un echipaj SMURD și două ale Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin.
Până la sosirea echipajelor, victima, de sex masculin, a fost extrasă.
Echipajele medicale au constatat că bărbatul, în vârstă de aproximativ 25 de ani, se afla în stop cardio-respirator și au început de îndată manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, bărbatul nu a răspuns manevrelor și astfel, medicul prezent la fața locului a declarat decesul.