VAMA aduce în playlisturi o piesă de vară și promisiunea că totul „O să fie bine”

VAMA aduce în playlisturi o piesă de vară și promisiunea că totul „O să fie bine”. „O să fie bine” a fost compusă de VAMA, pe versuri scrise de Tudor Chirilă. Melodia încapsulează paradoxuri emoționale: iubiri și despărțiri, anxietăți și alinări, pierderi și regăsiri. Însă, toate au aceeași destinație – „o să fie bine” – o concluzie optimistă și plină de speranță.

Videoclipul ce acompaniază melodia a fost regizat de Iustin Surpănelu și îi are ca protagoniști pe actorii Ana Dumitrașcu și Cezar Grumăzescu. Bineînțeles, membrii trupei VAMA își fac și ei apariția, interpretând „O să fie bine” pe fundal.

Pe 27 iulie, VAMA își așteaptă ascultătorii la Arenele Romane din București pentru un show cu totul electrizant. Trupa păstrează tradiția de a susține acest concert în fiecare an, în acest spațiu de referință pentru reprezentațiile VAMA.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *