Nu am descoperit încă secretul tinereții veșnice, însă grație tehnologiei îl putem mima. Veșnicul tânăr Paul McCartney este protagonist al noului videoclip ”Find My Way”, sau cel puțin așa pare, până ni se dezvăluie Beck.
Nu putem da timpul înapoi, dar ne putem păcăli, vizual, că l-am făcut să se întoarcă câțiva ani. În cazul lui Paul McCartney și al videoclipului „Find My Way”, ne întoarcem cu vreo 50 de ani în urmă, iluzia întinerii fiind atât de bine realizată încât reacțiile oscilează între încântare și șoc.
În spatele producției acestui clip se află Hyperreal Digital, o companie specializată în crearea de avataruri digitale hiperrealiste.
„Tehnologia de a întineri artiștii și de a-i face să performeze în astfel de medii creative este acum pe deplin expusă, chiar și cu una dintre cele mai recunoscute fețe din lume”, a declarat Remington Scott, CEO al Hyperreal.
Piesa „Find My Way”, înregistrată în colaborare cu Beck, se regăsește pe albumul „McCartney III”, lansat în decembrie 2020. La fel ca primele două albume omonime, și acesta este scris, produs și înregistrat exclusiv de McCartney, muzicianul cântând la fiecare instrument. Discul a urcat pe prima poziție în topul albumelor din UK, o performanță pe care Paul McCartney nu o mai atinsese din 1989, când LP-ul „Flowers in the Dirt” devenea Number One.
Paul McCartney a clarificat de curând una dintre cele mai mari „neînțelegeri” privind destrămarea trupei The Beatles. În 1970, când părăsea trupa și o dădea în judecată, nu o făcea din ranchiună, ci pentru a salva muzica formației. Întreaga poveste a fost destăinuită chiar de McCartney însuși, într-un recent interviu acordat revistei GQ.
Totul a pornit de la schimbarea managerului trupei. În 1969, după moartea lui Brian Epstein, Allen Klein a preluat cârma, punând mâna pe drepturile de autor și publicare ale întregului repertoriu The Beatles. Pentru a-l împiedica să păstreze aceste drepturi, Paul McCartney a fost sfătuit să-și dea în judecată propria formație.