[VIDEO] 9 dosare penale pentru fals în declarații, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals

Cu privire la situația prezentată în spațiul public, înregistrată în două localități din Caraș-Severin, referitoare la prezența unui număr mare de persoane la secții de votare, IPJ Caraș-Severin precizează că „la nivelul Secției 1 Poliție Rurală Reșița sunt în desfășurare cercetările în cadrul a nouă dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, pentru stabilirea cu exactitate a legalității emiterii documentelor de stabilirea a domiciliului sau a reședinței pentru mai multe adrese din respectivele comune.

Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița.

Suplimentar, până la acest moment, polițiștii au efectuat verificări cu privire la legalitatea emiterii documentelor către mai multe persoane de pe raza respectivelor unități administrativ teritoriale, iar rezultatele verificărilor au fost transmise structurilor cu competențe de a dispune în consecință.”

Toate structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Caraș-Severin desfășoară activități, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiții de siguranță și pentru a verifica și sancționa cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanță, imparțialitate, disponibilitate și cu prioritatea interesului public.

 

Informații pe care trebuie să le cunoașteți:

Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Puteți vota, azi, 9 iunie, între orele 07.00 și 22.00. Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului Secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot și pot vota până cel mult la ora 23.59.

Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 391 și 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege: *împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot, frauda la votul electronic, violarea confidențialității votului, nerespectarea regimului urnei de vot, falsificarea documentelor și evidențelor electorale.*

În legătură cu contravențiile legate de procesul alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru autoritățile administrației publice locale, desfășurate la data de 9 iunie 2024, se va aplica regimul sancționator prevăzut de Legea nr. 115/2015, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Astfel, se sancționează: refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi, persoanele care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot, persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, precum și fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *