Polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene al Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune de tip blitz, pe DN 6, pe tronsoanele Caransebeș-Teregova și Caransebeș-Sacu, pentru verificarea legalității transportului public de persoane și a transportului de mărfuri.
Au fost verificate în special autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Un accent deosebit a fost pus pe testarea cu aparatele etilotest și etilometru a tuturor conducătorilor auto opriți pentru control.
La acțiune au participat și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
Astfel, timp de 2 ore, au fost verificate 65 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, fiind retrase pentru defecțiuni tehnice, 3 certificate de înmatriculare și reținut un permis de conducere.
Astfel de acțiuni continuă și în perioada următoare pentru impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic.