Pentru locatarii Blocului CFR din Oravița, sărbătorile au venit cu frig, apă, moloz și întuneric.
Reamintim că în după-masa zilei de 22 decembrie, flăcări puternice au cuprins acoperișul blocului, iar locatarii s-au autoevacuat de urgență cu ce au apucat.
Însă, acum este nevoie de ajutor, atat fizic, cat si financiar, pentru refacerea acoperisului cat mai repede posibil, pentru ca oamenii să aibă parte de o iarnă călduroasă, în casele lor.
Se pare că tot acoperisul, inclusiv structura lui, vor trebui refacute, fiind afectate de incendiu.
Pe alocuri, tavanul apartamentelor de la ultimul etaj s-a prabusit, fiind afectat de apa cu care a fost stins incendiul.
Acum, podul, care a fost complet curatat de moloz, a fost acoperit cu o prelată, oferind o protectie minima impotriva ploii sau a ninsorii, însă el trebuie reparat cât mai repede posibil.
Cine doreste sa ajute, o poate face atât fizic, cât și financiar.
0743080177 – Ion Baciu (Giova)- pentru ajutor fizic
RO89BREL0005514424970100 – Titular: Ioana Raluca Baciu- pentru ajutor financiar