Ploile au făcut prăpăd în mai multe județe, printre care și Caraș-Severin.
Mai exact ieri, potopul s-a abătut peste Caransebeș și nordul județului Caraș-Severin, unde nu a plouat mai mult de 20 de minute, dar cantitatea de apă a fost imensă.
Apa venită de pe panta dealului s-a revărsat peste zonele mai joase din mai multe cartiere ale orașului, cum ar fi Zona Gării, Pipirig, Nord și Scânteii.
În unele zone, apa a avut peste 30 de cm și a intrat în câteva subsoluri, pivnițe și garaje.
Astfel, pompierii militari au acționat în Caransebeș pentru evacuarea apei din mai multe curți inundate, precum și pentru evacuarea apei din subsolul câtorva case.
În Caransebeș există câteva zone sensibile, mai exact, zone în care sunt probleme cu acumulările de apă când canalele nu mai pot prelua cantitățile imense de apă căzute în termen scurt, așa cum s-a întâmplat și acum.
Din fericire, în nici jumătate de oră, apa s-a retras.
Județul Caraș-Severin s-a aflat sub avertizare de cod portocaliu de ploi și furtuni până în această dimineață.
Însă, se pare că meteorologii anunță din nou ploi, începând de săptămâna viitoare.