Polițiștii cărășeni s-au aflat în mijlocul copiilor din Tabăra din Inima Satului Moniom, de această dată.
Împreună cu voluntarii și organizatorii, polițiștii au pregătit pentru cei peste 70 de copii și tineri, activități care mai de care mai distractive.
Timp de 2 ore, pe lângă veselia copiilor, au răsunat și sirenele autospecialelor de poliție pe care copiii au fost încântați să le revadă.
Nu a lipsit nici prietenul patruped polițist „Tei”, care nu se pricepe doar la detectarea urmelor de miros uman, ci și la a-i face pe cei mici curioși și fericiți.
De asemenea, atât celor mici, cât și celor mari, polițiștii le-au prezentat autolaboratorul criminalistic și trusa criminalistică, și, pentru că toți sunt unici și speciali, fiecare a primit ca amintire, câte o diplomă personalizată cu amprenta papilară proprie.
Mai mult, copiii au învățat principalele reguli de circulație rutieră pe care trebuie să le respecte pentru a merge în siguranță pe drumurile publice.
Activitatea a fost structurată sub forma unor jocuri interactive, iar la final copiii care și-au adus în prealabil bicicletele și trotinetele au parcurs contra timp, un traseu aplicativ distractiv, cu obstacole, urmând indicațiile polițiștilor rutieri.
Pentru răbdarea, bucuria și interesul lor, toți au fost recompensați cu diplome, legitimații de polițist și bomboane.