Aproape 40 de percheziții domiciliare au fost efectuate în mai multe județe, printre care și Caraș-Severin, la adresele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și trafic de migranți.
Se pare că în luna august 2021, pe raza judeţului Timiş, a fost constituit un grup infracţional organizat, format din peste 40 de membri, care racolau migranți din Orientul Mijlociu, contra unor sume de bani.
Migranții erau preluați şi transportați până la frontiera de stat a României cu Ungaria. Ulterior, aceștia erau călăuziți de membrii grupului în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, destinaţia finală a migranţilor fiind Austria şi Germania.
De asemenea, o parte din membrii grupării au deținut și vândut droguri de risc, mai exact cocaină, în schimbul unei sume de 100 de euro pentru un gram și amfetamină în schimbul unei sume de 150-180 lei pentru un gram, precum și droguri de risc, mai exact canabis, în schimbul unei sume de 50 de lei pentru un gram.
Astfel, la sediul poliției au fost duse pentru audieri un număr de 44 de persoane.
Menționăm că perchezițiile au loc în Caraș-Severin, Arad, Timiș, Cluj și Iași.