Un incident grav a avut loc astăzi pe DN 57, în Moldova Noua, acolo unde un autocar în care se aflau 30 de elevi a luat foc.
Șoferul a tras imediat pe dreapta și a evacuat copiii.
Din imagini se observă că incendiul a pornit din partea din spate a autocarului, însă, din cauza vântului, flacarile s-au extins cu repeziciune si au cuprins intreg autocarul.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin recomandă să
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ verificaţi instalaţia electrică doar în ateliere autorizate sau de către specialiști;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.