[VIDEO] Un conac din Vărădia a fost distrus de flăcări

Un puternic incendiu a distrus, în aceast weekend, un conac din comuna Vărădia.

Flăcările au fost observate în jurul orei 22, iar sătenii au dat imediat alarma și s-au mobilizat.

Până la sosirea pompierilor militari de la Secția Oravița, aceștia au intervenit cu furtunurile din dotare, însă, din păcate, acestea au făcut față cu greu presiunii, cedând în mai multe locuri.

La locul incendiului au sosit două echipaje de pompieri militari, care au limitat extinderea focului și mai apoi l-au localizat și l-au stins.

Din fericire, în urma acestuia, nimeni nu a fost rănit, însă focul a distrus o bună parte a conacului.

Conacul a fost proprietatea și reședința baronului Baici de Vărădia care avea în proprietate mii de hectare de teren și pădure în Lunca Râului Caraș și care, după naționalizare, a avut mai multe destinații, de la clădire cu spații administrative, până la casă de copii.

Aceasta a fost desființată cu aproximativ 20 de ani în urmă, iar clădirea era în administrarea Direcției Județene de Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Acum, oamenii legii cercetează cazul și cauzele care au dus la izbucnirea incendiului, o cauză probabilă a acestuia putând fii joaca unor tineri cu focul într-una dintre camere.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *