Ataşatul cultural al Ambasadei SUA, dar și membrii trupei Sub Radio au fost oaspeții primarului din Caransebeș, Felix Borcean.
Astfel, la sediul municipalității s-a discutat despre oportunitățile de dezvoltare ale zonei Caransebeș, atât economice, cât și turistice, dar și despre potențialul sprijin american, aeroportul fiind considerat un punct comun în acest sens.
La discuții au mai luat parte Daniel Olariu, omul de afaceri care încearcă să repornească activitatea pe aeroportul din Caransebeș și Liviu Jigoria-Oprea, directorul Direcției Strategii din cadrul primăriei.
Nu au fost uitate nici tradițiile culturale, oaspeții americani făcând un scurt tur prin zona centrală, la Sinagogă și la Muzeul Episcopiei, cu ajutorul doamnelor de la Centrul de Informare și Promovare Turistică din Caransebeș.