Vreme mai caldă în ultima decadă a lunii noiembrie!

 

 Vremea se anunță a fi caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie.

Meteorologii spun că vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării, dar mai semnificativ în sud-vest și sud.

Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a teritoriului și variabil în rest. Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie în Maramureș și local în Moldova și Transilvania, iar pe arii restrânse în Crișana și Banat și cu totul izolat în celelalte regiuni, va ploua.
La munte precipitațiile vor fi mixte și vor fi condiții de polei. Vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă, cu viteze de peste 70-80 km/h în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, iar în restul teritoriului va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări pe parcursul zilei în sud-vest și centru.

Vremea va fi caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 8 și 17 grade și minime ce se vor situa între 1 și 11 grade. Cerul va prezenta înnorări, iar începând cu orele după-amiezii va ploua în vest și sud-vest, iar seara și noaptea, pe arii relativ extinse în sudul teritoriului și local în centru și est.
În Banat, la munte, atât pe Semenic, cât și pe Muntele Mic este strat gros de zăpadă și ninge în continuare și în perioada următoare.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *