Ziua Imnului Naţional al României, va fi sărbătorită în Parcul Tricolorului din Reșița!

 

Instituţia Prefectului-Judeţul Caraş-Severin şi Garnizoana Reşiţa-Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraș-Severin, Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Semenic” al judeţului Caraş-Severin organizează mâine, 29 iulie, începând cu ora 10:00, manifestări cu ocazia zilei imnului naţional al României, în Parcul Tricolorului din municipiul Reşiţa.
Pe această cale, sunt invitați să participe la acţiunea dedicată sărbătoririi simbolului identitar al naţiunii române – imnul naţional, cetăţenii din Reșița, militari în rezervă şi în retragere și veterani de război.
Ziua imnului naţional al României a fost proclamată în anul 1998.
Manifestările se vor desfășura cu respectarea regulilor de distanțare fizică și socială, prevăzute de reglementările în vigoare la nivel național, privind prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

Ceremonia militară va începe la ora 10:00 și se va încheia la 10:50. Programul ceremoniei militare se desfășoară după cum urmează:

10:00-10:05
Sosirea invitaților/ oficialităților și ocuparea locului în dispozitiv;

Primirea onorului şi salutul Drapelului de Luptă de către prefectul judeţului Caraş-Severin (sau persoana oficială cu rangul cel mai mare);

10:05-10:15
Binecuvântare şi rugăciune oficiate de preoţi

10:15-10:30

10:30-10:40
Alocuţiuni
Intonarea imnului naţional al României

10:40-10:45
Constituirea dispozitivului de defilare şi defilarea gărzii de onoare

10:45-10:50.
Încheierea activității.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *