Marcel Vela: „Fiecare suflet de român vibrează de Ziua Națională!”

 

Pe 1 Decembrie fiecare suflet de român vibrează de Ziua Națională!
Acasă la mine în Romania, spune orice om născut în limba română, indiferent unde s-ar afla.Acasă la mine în România spunea soldatul care se afla pe câmpul de luptă, spune cel din diaspora, spune cel trăitor la casa lui în România, și poate de aceea luna decembrie, în care creștinătatea îl primește pe Pruncul Iisus în sălașul sufletului, începe cu ziua noastră a românilor, anul acesta aniversând 105 ani de la făurirea statului national modern.
Să nu uităm în această zi că patriotismul este atunci când iubirea faţă de propriul popor este pe primul loc; naţionalismul, când ura faţă de alte popoare este pe primul loc.
Să ne învățăm copiii cum să trăiască pentru țară și să ne învățăm țara cum să își iubească copiii.Să facem din asta o certitudine, fiindcă „Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă”.
Suntem împreună moștenitorii visurilor celor care au realizat România Mare, iar menirea fiecăruia dintre noi este să vegheze la lumina candelei ce ne apropie de Dumnezeu prin credință, iubire și speranță, fiindcă faptele noastre sunt oglinda în care vedem chipul României de aici de acasă, din lume, de peste Prut , diaspora sau din paginile cărților de istorie.
Pentru toți, România înseamnă Acasă, iar dragostea de patrie se regăseşte în dragostea de casă.

Și Acasă la noi e sărbătoare, a noastră a tuturor:
La mulți ani, Românie, oriunde te-ai afla!

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *